Kim Rasmussen: „Oricare dintre cele patru echipe de la Final 4 are șanse de a câștiga trofeul. Va fi 50-50 la sută în fiecare meci”. Detalii despre deplasare și bilete la faza finală a Ligii Campionilor

Redactor:
Marius Hutu
Kim Rasmussen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corona Brașov – CSM București (miercuri, ora 21:00) este derby-ul optimilor de finală ale Cupei României la handbal feminin. Meciul este extrem de important pentru ambele formații, dincolo de miza prezenței la turneul Final 4, programat în 19-20 mai, teoretic în Baia Mare. Brașovul încearcă să mai rămână în competiții oficiale, altfel se vede în situația de a intra în vacanță chiar după acest meci, în timp ce formația campioană are un ultim test veritabil înaintea participării la turneul Final 4 al Ligii Campionilor din 7-8 mai.

Primul gând al lui Kim Rasmussen fuge către partida de la Brașov, dar antrenorul danez a început să pregătească deja și participarea de la Budapesta, având în vedere că va fi o premieră atât pentru el, dar și pentru majoritatea handbalistelor.

„Cred că acest Final 4 este uimitor. Se vor reuni la Budapesta cele mai bune jucătoare din lume. Am spus încă din octombrie că aceste patru echipe vor fi în Final 4. Noi nu am jucat perfect în grupele Ligii Campionilor, am și avut multe handbaliste accidentate. Am pus presiune pe Vardar, Buducnost și Gyor, în pofida accidentărilor pe care le-am avut. Cred că toată lumea a văzut că grupa cealaltă nu a fost nici măcar pe aproape la fel de tare ca a noastră. Cred că oricare dintre cele patru echipe de la Final 4 are șanse de a câștiga trofeul. Va fi 50-50 la sută în fiecare meci. Detaliile mici vor face diferența„, a fost una din declarațiile pe care Kim Rasmussen le-a făcut cu privire la Final 4 – Liga Campionilor.

Antrenorul danez a susținut că știe absolut tot despre Vardar Skopje, adversara din semifinale a CSMB. „Le cunosc foarte bine pe jucătoarele de la Vardar Skopje, știu absolut tot ce trebuie, important este să găsim detaliile importante ale acestui joc prin care să facem diferența. Am deja un plan al meu, sper să funcționeze”, a mai spus Rasmussen.

Până la abordarea întrecerii de la Budapesta au mai rămas câteva zile, iar clubul este deja pus în mișcare pentru această acțiune la care va participa în premieră. CSM București va pleca la Budapesta cu două zile mai devreme înaintea meciului din semifinale cu Vardar Skopje. Pentru a facilita prezența suporterilor în capitaola Ungariei, CSMB s-a organizat și în acest sens. 

Biletele din sectorul alocat suporterilor CSM București (sectorul 119) se pot procura și prin rețeaua Eventim România. Campioana României a primit din partea gazdelor 250 de tichete, categoria I și categoria a II-a, acestea fiind la prețul de 128 de euro, respectiv 89 de euro. Accesul este asigurat la toate cele patru partide din cadrul turneului Final 4. De asemenea, CSMB a primit 25 de tichete VIP în Arena Papp Laszlo din Budapesta. Pentru suporterii care nu și-au aranjat pe cont propriu deplasare, CSMB a încheiat o colaborare cu o agenție de turism, prețul unui pachet fiind de 150 de euro, în care este inclus transportul și cazare 2 nopți la un hotel de 4 stele. Toate informațiile legate de deplasare și bilete sunt pe site-ul oficial al clubului.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×